Salvați Roșia Montană! Acțiuni urgente impotriva modificării legii minelor

Cu îngrijorare am aflat la FânFest despre proiectul de modificare a Legii Minelor 85/2003 inițiat de senatorii  Toni Greblă (PSD) și Ion Ruşeţ (PDL), proiect ce urmează a fi  introdus pe Ordinea de Zi a plenului Camerei Deputaților la începutul sesiunii de toamnă. Între modificările propuse există prevederi neconstituționale, care ar încălca grav drepturi fundamentale ale omului, constituțional garantate. Singura justificare a modificărilor propuse este favorizarea proiectului companiei Roșia Montană Corporation de exploatare cu cianuri a zăcămintelor aflate în subsolul proprietăților private din localitatea Roșia Montană și în subteranele monumentelor de patrimoniu din jurul așezării. Dacă proiectul de lege este aprobat, oamenii din Roșia Montană vor putea fi expropriați forțat de către o companie privată pentru un proiect de interes privat!

Și noi trebuie să acționăm! Azi e vorba de o proprietate din Roșia Montană, mâine poate fi vorba de proprietatea ta! Să nu lăsăm ca acest precedent să fie creat!

La dezbaterile organizate în cadrul FânFest Roșia Montanăau fost propuse următoarele acțiuni pe care fiecare dintre noi le poate face în mai puțin de 2 ore:

  1. Semnează petițiile postate pe site-ul www.rosiamontana.net sau atașate la acest document!
  2. Printează petiția împotriva modificării legii minelor și trimite-o direct deputatului tău. Sună-l direct pe deputatul tău și exprimă-ți dezacordul în legătură cu proiectul de modificarea a legii minelor! Datele de contact se găsesc sub linkul www.cdep.ro/pls/parlam/structura.de?par=C
  3. Trimite mai departe această informație către cei din jurul tău, rude și prieteni!

Modificarea legii minelor trebuie oprită: Salvați Roșia Montană!

Ersten Kommentar schreiben

Antworten